Hotel Romanita

(de la 71 Euro)

Catre oferta

Recea


COMUNA RECEA, aşezare rurală cu oameni gospodari şi harnici, este aşezată în Depresiunea BAIA MARE, la 5 km distanţă de municipiul BAIA MARE, pe drumul european E 58 ( BAIA MARE - CLUJ NAPOCA), cu satele aparţinătoare: BOZÂNTA MICĂ, LĂPUŞEL, MOCIRA, RECEA şi SĂSAR, totalizând un numar de 5453 locuitori, conform Recensământului populaţiei şi al locuinţelor, din martie 2002. HIDROGRAFIE ŞI HIDROLOGIE Reţeaua hidrografică este reprezentată de râurile SĂSAR şi LĂPUŞ şi amenajarea piscicolă "DOUĂ VEVERIŢE" . Râul Săsar străbate, pe o distanţă de 8 km, zona satului cu acelaşi nume, de la hotarul municipiului BAIA MARE până la hotarul localităţii BOZÂNTA MARE. Coborând din zonele înalte ale Gutâiului, Săsarul transportă din amonte cantităţi mari de pietrişuri pe care le depune în jurul său. Din cauza acestor depuneri, şi-a ridicat mult albia şi a provocat numeroase inundaţii.Râul LĂPUŞ, străbate comuna pe o lungime de 15 km, drenează mai bine terenurile din jur, formând numeroase lunci şi terase care, având un grad ridicat de fertilitate, favorizează culturile de legume, frecvent intâlnite in această zonă. Apele Lăpuşului pot fi folosite la irigarea culturilor de pe malurile sale.Pe lângă aceste cursuri de apămai există câţiva tributari mai mici: Arieşul, Craica şi Cărbuneasca. VEGETAŢIE Această zonă cuprinde o gamă variată de specii ierboase şi arborescente, in funcţie de varietatea terenului,a solului şi a climei. Pădurile ocupă suprafaţa de 146 ha din suprafaţa localităţii, iar împreună cu fâneţele, păşunile, viile şi livezile - l894 ha.Dintre speciile de arbori care se întâlnesc mai des sunt: bradul (Abies alba), fagul (Fagus silvatica) scorus (Sorbus aucuparia), s.a. De asemenea, se mai intâlnesc arbuşti, precum alunul (Corylus avellana ), socul (Sambucus nigra) . Păşunile şi fâneţele din această zonă, sunt reprezentate printr-o floră spontană din care menţionăm : păiuşca (Agrostis tenuis), păiuşul roşu (Festuca rubra ), trifoiul (Trifolium pratense ), golomăţul ( Dactylis glomerata) s. a. Pe lângă importanţa lor economică de furnizare a masei lemnoase, pădurile din această zonă îndeplinesc pentru locuitori, importante funcţii ecologice şi sociale: ele sunt bastioane naturale de combatere a noxelor industriale poluante. Livezile de pomi fructiferi şi plantaţiile de viţă de vie acoperă versanţii însoriţi ai dealurilor din aceasta comună. FAUNA Marea diversitate a vegetaţiei alături de ceilalţi factori naturali, a determinat şi o varietate de specii de animale. Răspândite pe întregul perimetru, sunt bine reprezentate mamiferele de interes cinegetic, unele specii de păsări sedentare, reptile şi insecte specifice mediului ambiant. Dintre speciile de animale mai răspândite in această zonă putem aminti: căpriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus), veverita (Sciurus vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes), arici ( Erinaceus roumanicus), iepure( Lepus europaeus), şoarecele de câmp (Arvicola terrestris) s.a. Speciile de păsări cele mai răspândite sunt: gaiţa (Garrulus glandarius) , mierla ( Turdus merula ), uliu (Buteo buteo), pupăza (Epupa epops), vrabia (Passer domesticus), piţigoiul ( Parus sp.), prepeliţa (Coturnix coturnix), cucul (Cuculus canorus), rândunica ( Hirundo rustica), barza (Ciconia ciconia), fazanul, s.a. Speciile mai frecvente de reptile sunt : şopârla cenusie ( L. agilis ),şarpele de casă ( Natrix natrix) s.a. În apele râului Lăpuşel se intâlnesc mai frecvent următoarele specii de peşti: scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus barbus ), somnul (Silurus glanis), ştiuca (Esex lucius), cleanul (Leucistus cephalus) mreana (Barbus barbus), porcuşorul (Gobio gobie), etc. În gospodăriile ţărăneşti din această localitate se continuă tradiţionala ocupaţie de creştere a animalelor domestice precum ar fi : bovine (13o2 capete), bubaline (185 capete), ovine (647 capete), caprine ( 57 capete), cabaline (249 capete), porcine (173o capete) şi păsări (9939 capete ). Creşterea animalelor reprezintă pentru locuitorii comunei si o sursă de venit, produsele animaliere fiind comercializate pe piaţa oraşului BAIA MARE.